O super colaborare, doi artişti consacraţi: F.Charm lansează noul single “Mama”, alături de Elena Gheorghe.
Melodia este o poveste cu suflet, dezgolită de inhibiţii, în care portretul mamei este trasat cu bunătate, iubire şi înţelegere. Temerile de a o pierde pe cea mai importantă fiinţă sunt exprimate printr-un elogiu melodios, destinat să acopere golul în care cuvintele au fost reprimate. F.Charm şi Elena Gheorghe confirmă cu o consecvenţă de nezdruncinat: încă se face muzică din suflet.
Piesa a fost produsă de Lanoy Production, iar videoclipul regizat de Alin Surdu.
„A venit momentul să vă prezint noul meu single, “Mama”, alături de o voce inconfundabilă – Elena Gheorghe. Aveam de mult timp în plan să scriu o piesă dedicată celei mai pure fiinţe din viaţa mea, dar încă nu-mi găseam cuvintele. La un moment dat, cred că a fost ceva divin, este singura piesă la care versurile refrenului mi-au venit în cap instant fără să trebuiască să le gândesc. Această piesă a luat naştere în studio-urile Lanoy Production, chiar înaintea hit-ului “30 de grade”, dar această aşteptare a meritat. În această piesă mi-am pus sufletul, trăirile şi toate gândurile sincere ce le aveam față de mama, cuvinte pe care nu i le-am spus vreodată. Videoclipul este cel la care am avut cea mai mare emoţie, pentu că alături de mine au filmat mama, sora şi nepoţica mea. Sper ca aceasta piesă să ne aducă aminte mereu că nici unul dintre noi nu e singur şi că fiecare avem câte un înger păzitor cu suflet nemărginit, pe care-l cheamă simplu şi frumos – MAMA”, a declarat F. Charm.
„E o piesă cu un mesaj absolut special, cu o emoţie foarte puternică şi toată ziua de filmare a avut o energie cu care ştiu ca nu o să mă mai întâlnesc curând. Toate cele 10 mame din clipul piesei, toată acea bucurie şi dragoste pentru puii lor – fie că aveau câteva săptămâni, fie că erau adulţi cu propriile lor realizări- au fost de poveste şi au conturat şi mai bine toată starea “de graţie” în care am fost şi eu, şi F. Charm. Iar momentul în care a trebuit să filmez secvenţa cu tot “clanul de mame incredibile” din familia Gheorghe (bunica mea de 81 de ani, Dada, pe care o ador şi care m-a crescut de când eram de câteva luni, mama mea, atât de frumoasă şi dulce, sora mea dragă şi copiii noştri) este, spun eu, una din acele experiente de neuitat, pe care mă bucur că le împărtăşesc cu toţi fanii mei”, a declarat Elena Gheorghe.
Asculta aici F.Charm feat. Elena Gheorghe – Mama:
https://www.youtube.com/watch?v=CJMIDvfkqqU